avertisment de declanșare violență de gen

Butoh, potrivit lui Ko Murobushi, îți permite să intri într-un spațiu din corpul tău în care ai acces la ceva asemănător cu memoria colectivă. În acest loc, imaginația noastră ficționalizează uneori emoții ale căror nume nu le cunoaștem, traume generaționale. Atunci când aceste ficțiuni emoționale întâlnesc ceva asemănător cu amintirile, nu știm prea bine ce trăiri; mesaje, imagini, dorințe, temeri... ajung să apară.

Prin acest tip de spațiu și prin acest tip de memorie emoțională ficționalizată, am reușit să comunic pentru prima dată cu Doina. Doina, un coșmar lucid, făcut doar din artă furată.

Doina este numele acestei femei, care există între vis și ficțiune, care face parte din imaginația și memoria mea, dar și care povestește cumva o poveste care are de-a face cu geopolitica țării mele natale.

Ceea ce veți vedea mai jos nu este altceva decât un amalgam de referințe fără legătură, incoerente, dar care pentru mine sădesc un fel de genealogie emoțională care mă ajută să o cunosc pe Doina, mă ajută să o desenez, să o plasez undeva în istorie. Vă prezint urmele Doinei.